Cine a fost John Locke? „Fericirea sau nefericirea oamenilor este în mare parte opera lor”

John Locke (1632 – 1704) a fost filosof și om politic englez, manifestând preocupări legate de problemele societății și având un interes aparte pentru epistemologie (teoria cunoașterii științifice – ramură a filosofiei care se ocupă cu originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii).

Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne, iar în câmpul cunoașterii el fiind întemeietorul empirismului (doctrină filosofică a testării și experimentării, conform căreia toată cunoașterea umană provine din simțuri și din experiență).

• Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
• Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision

Scrisoarea despre toleranță, Două tratate despre guvernare și Eseu despre înțelegerea naturii umane sunt trei dintre cele mai importante opere scrise ale lui Locke.

Eseuri filosofice, lucrare ce a constituit drept bază pentru gândirea politică liberală și inspirație pentru Constituția Statelor Unite. De-a lungul vieții, Locke și-a exprimat deseori dezacordul vizavi de sistemul educațional al perioadei în care pedeapsa corporală era foarte des aplicată.

Cea mai renumită lucrare a lui John Locke

Locke este, de asemenea, considerat părintele filosofiei politice numită liberalism, care se bazează pe principiul libertății și egalității. Alte contribuții majore ale sale în domeniul filosofiei includ dezvoltarea influentei teorii a contractului social. În afară de epistemologie și filosofie politică, Locke a avut contribuții semnificative și în domeniile teologiei, toleranței religioase și teoriei educaționale.

Cea mai renumită lucrare a lui John Locke, An Essay Concerning Human Understanding, a fost publicată în 1689, opera fiind o analiză a minții umane, a cunoașterii și înțelegerii sale. Eseul este împărțit în patru cărți. Cartea I exclude noțiunea de innatism, că mintea umană se naște cu idei și cunoștințe. După el, sufletul omului, la naştere, este ca o foaie nescrisă (tabula rasa): În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simţuri. Cartea a II-a susține că toate ideile noastre, inclusiv cea a lui Dumnezeu, provin din experiență. Cartea a III-a este preocupată de limbaj și de rolul pe care acesta îl joacă în teoretizarea noastră. Iar cartea a IV-a, partea finală, se concentrează pe cunoaștere în general și pe limitările acesteia. Eseul lui Locke considerat una dintre cele mai mari cărți de filosofie și a avut un impact uriaș asupra dezvoltării intelectuale, în special în Europa și America.

Așadar, conform ideilor înaintate de Locke, omul nu vine pe această lume cu idei și principii înnăscute, iar toate ideile intelectului sunt determinate de simțuri și percepții.

Empirismul, o teorie conform căreia toată cunoașterea se bazează pe experiența derivată din simțuri.

Deși conceptul a fost explorat mai devreme, Locke este considerat de mulți drept fondatorul empirismului filosofic modern. Conform teoriilor sale, oamenii se nasc fără idei preconcepute, datele de care aceștia dispun mai târziu fiind formate exclusiv din experiențele senzoriale ale noastre.

Empirismul, care a apărut în Anglia ca o reacție la conceptele de substanță și de cauzalitate susținute de Galilei, Bacon și Descartes, este o ramură a filosofiei preocupată de studiul cunoașterii umane.

Caracteristic filosofiei inițiată de John Locke, însă, este acea orientare spre întemeierea cunoașterii spre experiență care semnifică acțiunea omului asupra naturii ca mediu existențial al omului.

Teoria libertății și drepturilor omului

Locke a mai elaborat și tema libertății, susținând că oamenii se aflau într-o stare naturală înaintea formării societăților civile, spunând că guvernele au fost formate de ei pentru a-și păstra drepturile naturale inalienabile la „viață, libertate și proprietate”, iar indivizii au fost nevoiți să accepte un fel de contracte sociale în urma cărora puteau primi, printre altele, protecție împotriva agresiunii, securitate pentru bunurile lor, dar cu un preț. Și anume, renunțarea la anumite drepturi. Locke a insistat asupra faptului că liderii societăților, care nu ar trebui să adere la funcții de putere absolută, sunt însărcinați cu obligații vizavi de cetățenii lor, concentrându-se pe nevoile și dorințele acestora. Mai mult, cetățenii ar trebui să aibă dreptul și posibilitatea de a se revolta și de a răsturna orice guvern atunci când autoritățile politice nu reușesc să le respectate necesitățile. Ideile pe care le-a înaintat John Locke au avut un asemenea impact și au fost atât de influente în America secolului al XVIII-lea, încât mulți le-au considerat a fi baza filosofică a Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii.

John Locke a avut un interes aparte și contribuții majore și în ceea ce privește problemele educaționale ale timpului în care a trăit. În acest sens, s-a evidențiat prin lucrarea Some Thoughts Concerning Education, publicată în 1693. Așa cum deja am menționat, teoria lui Locke era aceea conform căreia omul vine pe lume cu o minte „neformatată”, neformată, precum o „tăbliță goală”. Plecând de la această idee, a subliniat că este foarte important ca un copil să facă asocierile potrivite. „Impresiile mici și aproape insensibile asupra copilăriei noastre duioase au consecințe foarte importante și de durată. Astfel, asocierile pe care le face cineva când este tânăr sunt fundamentul sinelui și sunt mult mai importante decât cele făcute mai târziu”.

Această teorie a devenit cunoscută sub numele de „asociaționism” și a influențat puternic teoria educațională din secolul al XVIII-lea. Cartea explică, de asemenea, cum să educăm mintea folosind trei metode distincte: dezvoltarea unui corp sănătos; formarea unui caracter virtuos și alegerea unui curriculum academic adecvat. Câteva gânduri privind educația a rămas cea mai importantă lucrare filosofică despre educație în Anglia timp de peste un secol. A fost tradusă în aproape toate limbile europene populare și aproape toți scriitorii educaționali europeni din secolul al XVIII-lea i-au recunoscut influența.

A susținut toleranța religioasă, dar i-a condamnat pe atei

Aportul pe care John Locke l-a avut în istoria umanității nu s-a rezumat doar la cele de mai sus. El a fost și un susținător al toleranței religioase, fiind de părere că aplicarea și urmarea unei singure religii ar avea efecte negative asupra oamenilor și conviețuirii acestora, deoarece credința nu poate fi impusă, iar constrângerea uniformității religioase nu ar face decât să producă haos, frustrări, revolte sociale. Iar pentru o conviețuire în pace și liniște, John Locke a insistat pe tema faptului că orice grupare sau asociație religioase care promovează idei ce reprezintă o amenințare la adresa stabilității politice sau a siguranței publice ar trebui interzise.

Deși aceste idei al lui Locke au fost progresiste pentru acea vreme, totuși Locke s-a contrazis în momentul în care i-a scos pe atei din sfera simpatiei sale, considerând că aceștia nu ar trebui tolerați deoarece lipsa de credință îi făcea nedemni de încredere și iresponsabili.

Dumnezeu este autorul sufletului.

Blândețea și buna-cuviință se pot forma la copii și prin obișnuința de a se purta frumos cu cei din jur și îndeosebi cu cei ce le sunt inferiori.

Curajul este paznicul și sprijinul celorlalte virtuți.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/John-Locke

https://www.learnodo-newtonic.com/john-locke-contributions

Vă mai recomandăm să citiți și:

Chatbotul care răspunde la întrebări filosofice a fost creat

Emil Cioran avea „o locuință de o modestie extraordinară”, a povestit nepotul marelui filosof

5 lecții de viață de la Platon, unul dintre cei mai influenți filosofi din istorie

Epicur, filosoful din spatele epicureismului. Ce presupunea doctrina sa?